CSM Politehnica a câștigat, vineri, scor 1-0, meciul disputat pe teren propriu cu Concordia Chiajna, în etapa a 19-a din Liga 1.
A marcat: A. Cristea 31′ / -.
1-0: Andrei Cristea a marcat cu un șut puternic din interiorul careului, după o pasă primită din dreapta, de la Vasile Gheorhge.
În urma acestui rezultat, CSM Politehnica Iași acumulează 19 puncte și rămâne pe locul 11 în Liga 1, în timp ce Concordia se află pe locul 12, cu 16 puncte.
CSM Politehnica Iași: Grahovac – Bosoi (Voicu 25′), Mihalache, Frăsinescu, Sato – Ciucur, Crețu – Gheorghe, Bole, Moldovan (Boiciuc 65′) – A. Cristea (Țigănașu 71′). Antrenor: Eugen Neagoe.
Concordia Chiajna: Drăghia – Koenders, Albu, Tincu, Bărboianu – R. Costin, Roșu – Cristescu, Ad. Cristea (Rogoveanu 78′), Ciobanu (Grădinaru 66′) – Pena (Celin 58′). Antrenor: Emil Ursu.
Cartonașe galbene: Moldovan 56′, Grahovac 90+3′ / Tincu 64′, Grădinaru 73′
Cartonașe roșii: –
Arbitri: Istvan Kovacs (Carei), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), Miclos Istvan Nagy (Cluj-Napoca); rezervă: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare).
Observatori: Liviu Ciubotariu (CCA/Galați), Iuliuss Nemțeanu (LPF/Ghermănești).
Stadion: „Emil Alexandrescu”, Iași.â
MEDIAFAX
Etapa a-19-a din Liga 1 este deschisă de partida CSM Poli Iași – Concordia Chiajna, meci care aduce față în față două echipe cu foame de puncte, după ce ambele au strâns câte 16 puncte și ocupă locurile 11, respectiv 12, fiind vecine de clasament.
CSM Poli Iași a pierdut primul meci, în etapa trecută cu FC Viitorul, scor 0-1, după două rezultate pozitive, iar Eugen Neagoe a declarat că își dorește cu orice mijloc necesar cele trei puncte cu Concordia Chiajna:
„Deocamdată trebuie să ne concentrăm la meciul cu Chiajna, pe care vrem să-l câștigăm. Nu mă interesează ce a fost înainte, niciun joc nu seamănă unul cu altul. Am pregătit meciul să-l câștigăm și chiar dacă vom juca la câteva grade sub zero, am mare încredere în băieții mei”, a declarat antrenorul principal al moldovenilor, Eugen Neagoe.
De cealaltă parte, Concordia a înregistrat în ultimele cinci meciuri doar o victorie, împotriva Stelei, scor 1-0, iar ilfovenii vin la Iași pentru a obține puncte: „Sunt dezamăgit după jocul cu Târgu Mureș. E inadmisibil să o bați pe Steaua și să te bată ASA acasă la tine. Eu am fost adus ca interimar și fac tot posibilul să scot echipa din criză. Nu mă gândesc că voi fi dat afară ci cum să câștig la Iași”. spune antrenorul Concordiei, Emil Ursu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER